Sunt om...
Dintre ceasurile ce ticaie adanc ora vesnica a mortii sufletului meu,rasare un tremur.Si acesta fuge,precum o naluca,precum un zadarnic vant amestecat cu praf de roua si plumb.Si tremurul ma cuprinde.ADANC IN NOAPTE,un TREMUR ma desmiarda.Si ma invaluie lucid in a sa roba de spaima,scaldat in foc de lacrimi tresar,mi-e frica dar constient,imi zic:e straniu.
E straniu si ciudat,sa tii mana,legat cu sfoara si pecetluit,un lucru ce a fost candva al unui mort.Ai zice ca dintr-insul pornesc si duc spre un dincolo,taram intunecat(taram de vise inecate in numere existentiale ale vietii proprii,meleag spre moarte inchinat,spre incertitudini ale mintii ce se topesc in sufletul tau hain si inocent,egoist si onest),fire subtiri si nevazute,fragile ca o panza de paianjen.
Felul cum e rasucita sfoara,grija cu care este impaturita hartia albastra dedesubt:toate marturisesc,fara cuvinte,intentii si gesturi precise,rasuciri de existenta,retorice intrebari mustiind in necunoastere si mai presus,de toate incertitudine-cele ale unui om in viata care nu simte aripa propriei trairi,in schimb se zdrobeste de cea a mortii.
Om.Eterna iluzie..incerta himera..Om care,de aceea,aduna,randuieste si strange,impaturindu-le cu pecete de suflet si lacrima mistica "de nu sunt",intrebari,chinuri,remuscari incerte de cunoastere impartite in categorii efemere,scrisori scrise in insomnia cel urmarea vesnic,notite metafizice,cutiute pline cu ceva ce-a fost candva un lucru important si azi e mort,neinsufletit,imbibat cu amintiri triste si reci demult risipite in vanturile implinirii,:si totul,cu gandul nelamurit la un mostenitor,cineva din el,aproape indentic,tot el-eu insumi-,cineva care va afla despre sfarsitul lui cand lucrul,ratacit pe taramul intelepciunii,atatat de buruiana dorurilor-radacina stropita cu lacrimile mele,acelui cineva,tot el-tot eu..eu insumi..va fi ajuns deja in mainile sale,rememorandu-se astfel,din nou,in propriul sau ego.
Si acum tremurul fuge,caci am deschis cutia.Obrazul aspru se inmoie de un rau sarat de durere.
Tineam in mana,din nou,aceeasi existenta proprie,moarta demult,trimisa spre un negru si trist vis de moarte,dar care,iata a ajuns tot in mainile mele,care se inmoaie si tot corpul cu ele,si lesin.Si asa reintru in lupta cu nemuritorul meu chin:sunt ce sunt,dar nu sunt...Si in minte imi canta straniu piederea logica a luciditatii, un zadarnic cantec,o glaciala piesa ce imi ingheta rasuflarea implinirii si ma reintroduce pe campul bataliei.E ultima....Si notele se insiruiesc,si nebunia canta solemn,dar incet,maiestos...Si soaptele imi spun:nici ..nici..Nici..Nici...
Si lesinul fuge speriat si eu ma trezesc.Dar nu sunt ca altadata.
Incerc sa rememorez straniul tremur.Existentata pusa sub semnul necunoasterii mele,alungata de mult,de constientizarea valorii,s-a intors,Caci avea semn spre un mostenitor.
Atunci cand am indepartat-o am lasat intr-insa un descantec de ambitie,de bucurie nesperata,de satisfactie mereu prezenta sub forma de raze de succes.Descantecul e de fapt un paradox,caruia m-am daruit atunci,doar pentru a scapa,dar nu a meritat.Pe strunele durerii el era un sunet de amagire,dar o amagire inaltatoare:tu esti ceea ce esti,mereu vei fi asa,indiferent de lume de situatii si imprejurarii,descoperate pe tine insuti,alungate pe tine insuti,iar daca nu vei reusi sa te cunosti in esenta proprie,vei reveni la chinul tau etern:sunt ce sunt,dar nu sunt..Ce inseamna oare asta?
E joc de zaruri cu mii de fete si numere...E pragul nebuniei..e limita singuratatii...e granita disperarii..e ultima strigare...si tip din toata inima:sunt ce sunt,dar nu sunt...
Si ma chinuie..si ma mustra constiinta,caci ajunsesem cu pasi repezi,la concluzie.La divinul raspuns,dar o piedica m-a daramat si am cazut din nou in intrebare.
Acum ce sa fac?Poate e ultimul semn,e ultima piesa a raspunsului.
Nu-mi ramane decat sa ma culc si sa caut in vis componenta esentiala,trainica nu efemera,plina de esenta,care sa formeze magicul raspuns.Si asa,o geana adanca se zdrobeste de cealalta,un picur cald iese din abis lor,si se metamorfozeaza in vis,vis care ma inunda si ma inmoaie.Ma face o rama,si fiecare parte din mine e o fotografie cu miros incolor,si imagine insonora,si sunet inodor.Si toate aceste fotografii sunt tot eu si nu-mi dau seama.Sunt mii ,si se amesteca si fug,si ma sperie,e prea strain ,mi-e frica,fug..Ma prind ...ma doare..si adorm.Am adormit pe perna satula de framantarile mele.Si perna hilara,ma cuprinde in ea,ma strange,ma stoarce,si ma introduce in visul format,visul in care voi afla ultima piesa din raspunsul vietii mele.
Si ma trezesc in vis...Am ajuns pe muntele plesuv din inima mea.Incep sa plang de emotie.Era singurul loc in care nu intrasem,asta dupa ce se presupune ca aflasem numerele lui tata,dar nu le stiam.Dupa ce explorasem ghetarele si cunoscusem camera mintii si a sufletului.Si acum toate mi se insiruiau pe o panza de craniu uitata in lacrimi,pe o panza de aluzie suflata de irosire.Si panza se aseaza pe decorul funebru al intregii mele vietii,inconjurata de condoleante inchise in perle negre de piese necunoscute,piese care se sparg si formeaza chinul meu,chin fara raspuns..INCA.
Muntele acesta avea o suflare pe care am mai intalnit-o si in alte ipostaze.Era o suflare inseparabila de timp.Era amintirea.Si era rece,dar nu imi era frig caci o mai simtisem.
Eram trist.Asteptam sa gasesc aici ultima piesa a ingrozitorului meu raspuns,sa o pun cap la cap cu restul si sa ma dumiresc,Dar nu...aici totul era secatuit.Era anost.Nu-mi ramanea decat sa rememorez celelalte piese.
Si asa imi aminteam...Numerele pieselor din jocul cautarii mele..Numerele primordiale,de altfel,ale implinirii si impacarii cu sine,ale intelepciunii...Si numaram cu soapte reci ce formau in suflarea de amintire bule concave, ce se spargeau ,mai apoi,de zidul increderii si de zimtii de foc ai sansei..ai vietii reale...nu visate..nu cautate..Dar numaram..si numar...numar..unu..doi..
UNU... In alte experinte m-am rememorat de-alungul anilor si m-am pierdut incert cautand raspunsul.Cautand un simbol poate.Am gasit pe rand,dupa ce am primit sansa de a cauta,zambetele unor suflete carora le faci un bine.Prima piesa.
DOI...Vremea m-a secatuit de orice zambet propriu,caci eu cautam doar,nu simteam..si cautand mereu am gasit respectul si increderea pe care cei din jur ti-o daruiesc,si pe care tu trebuie sa o pretuiesti,caci asa dovedesti ca si tu ii respecti si doar asa te poti mandri ca esti Om..Prin ochii celorlalti.Piesa doi.
TREI...Intr-un sarcofag plin de magie am stat,si cosciugul meu trist s-a topit pe scena onestitatii si a valorii spirituale,si s-a revarsat,amestecandu-se cu scena,in piesa trei,piesa modestiei,a credintei,a devotamentului,a onestitatii...Magica si necunoscuta piesa a Omeniei.
Penultima piesa din joc m-a readus in situatia aceasta caci nu am fost in stare sa o primesc cu sufletul si nici sa ii gasesc un raspuns cu mintea,.caci cautam un fundament.Am descoperit dragostea,dragostea celor din jur si a mea pentru ei,iubirea patimasa daruita unei anume persoane care impletita cu extaz si agonie,pasiune si stele de amor,te fura.
DA,asa s-a intamplat.Eram pe campia zambitoare a iubirii daruind din inima zambete ametite de altele,venite din sens opus.
Aceste zambete se aruncau dureros de frumos,unele spre altele.Unul era puternic,tare,dar sensibil inlauntru.Celalalt era precum un pas fragil cuprins de soare si impins spre bucurii.Si s-au unit.Au tresarit si s-au spart imprastiinduse in firele de stele agatate in decorul celest,in iarba de soare,ajungand pana la luna de ziua si la lumina neagra.Au rasarit atunci din pamant flori cristaline de devotament si respect,flori de iubire,buruieni nezdruncinabile scaldate de frivolele doruri si suspine ale fiecaruia.
Dar eu m-am speriat.Nu intelegeam ce se intampla,nu era logica iubirea.Nu urmasem cai precise,bine ticluite pana a ajunge la ea.Nu era simetrica si paralela cu ceva,simtirea nu se intersectase cu nimic plauzibil.M-am speriat si am fugit.Si m-am regasit din nou,in intrebarea mea moarta,si un tremur m-a cuprins.
Asa mi-am reamintit clipele cu adevarat frumoase pe care le traisem.Rememorasem totul.Constientizam,acolo in suflet totul.Suflarea de amintire nu mai era rece acum,era calda.M-am suit pe muntele plesuv din suflet,si asteptam sa simt ultima componenta a raspunsului.Si gandul se intuneca din nou la intalnirea cu ideea de raspuns si devenea un nor de semne dureroase,din care picurau patimi,ce sfaraiau la atingerea de glaciala mea inima.
Si m-am trezit pe perna.Nu uitasem nimic,dar nici nu aflasem raspunsul.
Fusesem in suflet,loc in care am simtit adevaratele valori ale vietii,si eu tot cautam un raspuns...Sunt ce sunt,dar nu sunt..
Dar oare ce sunt,de nu sunt?Imi pot explica?ma intreb...
Si o lumina rasare deasupra mea.Un zambet din inima imi multumise. Soneria de la usa suna si ea.Un om pe cara il ajutasem la greu imi multumeste.
Si telefonul suna.O soapta strabate sumbra intrebare,ea este:TE IUBESC!
Acum imi dau seama ce am gasit in suflet.Si imi raspund printr-o lunga fraza spusa intr-un moment de luciditate atat de rece incat ar ingheta si focul,o spun din inima,cu caldura,incat si stelele din cer ar cobora adanc in ziua trainica si ar vestii constentizarea mea,raspunsul meu :
"Eu sunt ceea ce sunt,si nu conteaza ceea ce nu sunt.Sunt om si asta spune totul.Nu ma ascund dupa efemere intrebari.Sunt totul pentru mine,si totul pentru altii.Sunt pur si simplu eu.Ceea ce nu sunt nu exista,fiindca pot,vreau si sunt,de fapt totul.Doar un lucru trebuie sa fac:sa imi dau seama si sa simt total teorema ca sunt ceea ce sunt.Luptand si traind pot ajunge la desavarsirea misiunii mele:de a fi eu insumi.Nu conteaza nimic,caci fiind om adevarat sunt de fapt,totul.SUNT,si ma mandresc ca sunt.
SUNT OM,E MAI PRESUS DE TOATE.SA MA PRETUIESC PE MINE SI SA MA DESCOPAR. E ESENTIAL IN DEFINIREA SUNTULUI SUPREM.SUNT VALORI PE CARE LE DESCOPAR PE PARCURSUL VIETII, PE CARE MI LE INSUSESC SI CARE MA IMPLINESC SI MA INDIVIDUALIZEAZA.
EU SUNT CEEA CE SUNT,SI SUNT ORICE,ORICAND,ORIUNDE.SUNT OM.SUNT,MAI PRESUS DE ORICE INTREBARE.
SUNT OM.OM......SUNT CEEA CE SUNT.SUNT NICI SI SUNT SI NICI,SUNT EU,TOT EU.SUNT OM..OM.
SUNT ETERN,SUNT EU INSUMI.SUNT OM.
