SEUL PERPETUANT.....
Pretutindeni aceeasi nesiguranta....Aceeasi tulburatoare,chinuitoare,decadenta neliniste.
In jur totu-i anost....Nu dorm,nu-s nici treaz,si intre vis si veghe se tes trairi din toate cate le-am citit si auzit,ape mari ce-si aduna culorile si limpezimea intr-o singura matca..
Printre cadente solitare,printre fiorii stranii ce-si faceau aparitia langa fereastra dinspre apus,o fraza se zbate....Apoi imi umbla neintrerupt prin minte,canta pe o mie de voci,se deapana si iarasi o ia de la inceput,fara ragaz:
"O cioara se indreapta in zbor spre o piatra care seamana cu o bucata de seu,gandind in sine hilar:o fi rost de ceva gustos pe aicea.Dar cioara nu a gasit acolo nimic pe gustul ei,si a zburat mai departe.Precum cioara ce se apropie de piatra,asa si eu-imi parasesc,lucid fiind,propria-mi existenta,nu o constientizez,si nu ma intrepatrund cu dansa,iar asta ma sperie si fug,nu gasesc placere in ea,doar spaima....si fiori..si o presimt...dureros...asa cum presimti o hiena..."
Imaginea pietrei semanand cu o bucata de seu creste,uriasa,si-mi umple creierii.
Merg prin albia secata a unui rau si aleg din prundis pietricele netede-albastre fumurii,stropite cu pulbere sclipitoare;ma uit la ele lung,cazut pe ganduri,ma uit mereu si nu stiu ce sa fac;altele,negre cu pete galbene de pucioasa,par incercari iesite din mana unui copil,salamandre greoaie,pestrite,prefacute in piatra.
Vreau sa arunc pietricelele departe,imi scapa insa mereu printre degete,si nu pot sa-mi iau ochii de la ele.
Jur-imprejur rasar,una dupa alta,pietrele care au jucat sinistru in viata mea...si acum,intr-un decor mortuar revin....si interpreteaza rol de reminisciente mohorate.
Unele,greoaie,se caznesc sa iasa la lumina din stramtoarea nisipului-seamana cu crabii aceia mari,albastrui-cenusii,surprinsi de flux-vor parca sa-mi atraga privirea,sa-mi spuna in soapta ceva nespus de important...
Altele,istovite,cad neputincioase inapoi,in alveola lor,amutite pentru totdeauna..
Din cand in cand,descalcit din ceata visarii,zaresc pentru o clipa iarasi lumina lunii in josul patului,acolo unde patura se indoaie,umflata-o piatra mare,alba si neteda.Si iarasi umblu ca orbul bajbaind dupa constiinta pierduta,ma framant cautand intr-una piatra ce ma chinuie-trebuie sa fie undeva,cine stie unde,ingropata,bucata de seu,in amintire.
Era candva,langa o streasina,o gura de burlan indoita in unghi obtuz,cu buza ruginita-da,o vad,ma incapatanez sa mi-o inchipui asa,sa-mi insel gandurile ravasite,si sa atipesc.
In zadar.Iarasi si iarasi fara incetare,cu o insistenta tampa,un glas indaratnic imi repeta-neobosit ca oblonul pe care vantul il izbeste in rastimpuri egale de un perete-nu,nici gand,asta nu-i piatra care seamana a seu.
Glasul nu ma iarta.
Incet,incet,nesuferit ma depaseste neputinta.
Stiu numai ca trupul meu zace adanc in somn,in timp ce simturile,desprinse,il parasesc.
Cine-i "eu" acum?Nu-mi pot raspunde...dorm..si aceste imagini se lovesc in pleoapele mele...
Ma rasucesc...Si ma trezesc...
Dormisem...deschid incet ochii plini de intrebari si incertitudini....mii de fluturi de zbat de pereti...Imi revad apoi si singuratatea...la fereastra aceleasi siluete proeminente ma nelinistesc...
E doar obsesie?Sunt oare aceste prezente infricosatoare bucata de seu?Dar le simt,asa cum presimti o hiena ascunsa dupa un suflet speriat,sfasiat...Ma chinuie...lacrimi ating podeaua ravasita si plina de aripile fluturilor ce se izbeau de pereti....plina de imagini sonore,parfumate adanc de noaptea zimtata de chinuri....plina de vise...plina de spaima...
Niciodata nu cunoscusem prezentele obscure din fata ferestrei mele,cu toate ca erau acolo in fiecare seara plina de neliniste,in fiecare clipa...Corbii cenusii zburau deasupra ferestrei universului meu concav si concentric...Atmosfera devenise obscura.....
Fiorii stranii se apropiau terorizandu-ma....Condoleante prin aburi metafizici imi trimit....Mi se infatiseaza scene eroice,mortuare...cavaleri puternici,corabii zdrobite de furtuna sufletului meu,imaginea neprihinita a mamei care ma urmareste prin toata camera si nu-mi da pace....ajutor...mama....ajuta-ma...mi-e greu....
Silueta mamei e perfecta...mainile calde ma cuprind....suflul ei protector ma invaluie...ridic ochii spre ea..nu era mama...era cioara alergand dupa bucata de seu...care e bucata de seu?Unde e mama?
Alerg...printr-o lumina difuza,intr-un mediu nocturn,plumburiu,pe un drum imposibil...parca ar fi etern..vesnic...nu se mai termina...simt cum genunchii se moaie...ajung in fine in fata oglinzii...incerc acum sa ma definesc...sa gasesc propria-mi salvare in mine,pentru ca,de fapt stiu ca aceasta se afla chiar in mine...in sufletul meu...
Etajera oglinzii ma fascineaza...Un zambet tamp se instaleaza pe fata mea chinuita de solitudine,chinuita de neliniste..de teama...Mi-as dori ca aceasta sa fie noaptea sufletului meu....
Am simtit in clipa aceea ca o putere transcedentala imi invadeaza trupul si il cucereste...nu intelegeam...era totul limpede.Paradoxal,caci in acelasi timp misterul se afunda din ce in ce mai mult....simteam ca un ipotas necunoscut ma ademeneste,intr-o osmoza insonor de perfecta...iara condoleantele se rasfrangeau peste mine..prin alegorii,cavouri mortuare,imagini ale noptii,iubiri rasfrante de viata circumspecta...
Revin in camera trista,cu praf cadentat..si patul ma-ademeneste..inchid pumnul..podeaua plina de framantari insipide se rascoleste..vrand parca sa ma opreasca..dar o linistesc cu picuri incarcati de tristete,picuri indecisi...o iluzie...
Ascutit..egale scurgeri...cearceaful alb ca zambetul frivol al mamei se umple de suferinta..noi lacrimi se sparg de obrazul vanat si aluneca pe cearceaful rece...Mi-e frig...e rece..efemera e viata...
Aburul existential presimte o hiena...un fior straniu...deschid un ochi...lumina straluceste,apoi,il deschid pe al doilea...lumina ma orbeste,si sar din pat...totul este imaculat,fara cute ale incertitudinii,fara chinuri nefolositoare..dar nu simt ca asa ar fi...imi aduc vag aminte de clipe solitare,dar sufletul nu le simte....
Imaginea respira o monotonie chinuitoare,impresii care zi de zi,neintrerupt,calca pragul perceptiei noastre ca un animal de casa;nu-mi starneste curiozitate,nici nu ma uimeste,caci aici sunt la mine acasa...nici gandul acesta nu ma tulbura prea mult,cu toate ca nu se leaga de ce am simtit pana mai adineaori,inainte sa ajung aici...
Aici..dar unde am fost pana mai adineaori?Nu constientizez...
Eram pentru prima data in aceasta camera luminoasa,curata,fara pic de remuscare si totusi simt ca sunt parte a acestei camere..Incep sa merg printr-insa...
Era un mister...ies la fereastra...si apoi cand ma intorc camera devine un zar..ma zbat sa scap din acest zar..dar totul se transforma intr-un zoc de zaruri sacramental...nu inteleg ce se intampla..imi privesc mainile,si,stupefiat,printre socuri sporadice de lumina ce se zbateau sa intre in zar..descopar ca mainile-mi sunt tinere...nu sunt eu...oare sunt eu...sunt oare ceea ce nu sunt?
Zarul se rostogoleste..prin el incep sa constientizez ca ma aflu in noaptea primordiala a sufletului meu..Noaptea de insomnie metafizica in care m-am pierdut,in care am iesit din timp,in care m-am suspendat in axa diabolica a vietii,si a mortii,si fiorii stranii m-au cuprins...si mi-am creat o arta a fugii din lume...Un sunet asurzitor ma cupride si nu-mi da pace...Iar zarul se sparge...
Sunt din nou in camera trista,dar necuprinsa de fuga...iar lumina cade in josul patului-pare o piatra mare,alba si neteda...seamana cu o bucata de seu...Seu?Trebuie sa mai fi auzit candva de asta-sau poate am citit?-de asemanare ciudata dintre o piatra si o bucata de seu...Acest lucru imi fulgera prin minte in timp ce urc treptele scalciate si,bag de seama,in treacat cat sunt de unsuroase....
Treptele spre ce ma duc?Imaginea hilara a lunii m-a extaziat si m-a metamorfozat intr-o cioara...si urc trepte,apoi zbor...am un zbor indecis..mi-e teama sa zbor...mi-e teama de ceea ce voi descoperii...dar il consider un zbor initiatic...presimt in spatele meu o hiena si zbor mai iute,mai rapid catre...Oare catre ce zbor?
In fata mi se infatiseaza o piatra mare,ce seamana cu o bucata de seu...Fara sa ma gandesc,pornesc catre aceasta piatra,gandindu-ma egoist,ca e rost de ceva gustos cu aceasta..Si zborul meu devenea tot mai iute...mai abitir..
In fine,ajung in dreptul pietrei...e mare, lucioasa,imi zambeste sinistru si asta ma sperie...si ma face sa constientizez ca nu e nimic gustos intr-insa,de aceea imi continui zborul...Dar imaginea lunii ma topeste incet...Si ajung din nou in camera goala,cu praf,in care un om sta...dormitand pe un pat..pat de vise,sperante trecute i se infatiseaza pe chipul vanat,trist...nu stiu...il cunosc,si m-agit...imi seamana...este el,cel din mintea mea...este el..sunt eu...chiar eu,tot eu...eu insumi...si incep sa inteleg...
Gandurile prinse de un lacat plumburiu,aruncate in cavoul reminiscient,in care cranii inchise se zbat de usile mortii,intr-un ritm incolor de stupid..iara duhuri zboara pe campiile siguratatii,caci s-au pierdut in pamant,in apa,in aer,in vant...si pare...trist...ca mult mai departe....gandurile-mi sunt prizoniere in aceasta imagine dureroasa,si,consternate,in fine de peisaj,sparg lacatul si reusesc sa scape...
Si revin in minte...Ma privesc in timp...prin vis...cum stau mort pe un pat chinuit de toate incertitudinile mele...si cum,a lumii paranimfa-moartea,ma cupride printr-un joc al ielelor rasarite din duhul meu de mult resemnat cu situatia solitara...
Eram in momentul in care,mi-am creat o lume proprie careia m-am daruit,neintelegand pe atunci ca aceasta lume sinistra,obscura ma va dstruge...m-am autoclaustrat...si asta m-a distrus...si totusi nu intelegeam un lucru...cum de vad toate aceste lucruri care se pare ca se intamplasera...Cum de le constientizez?Si mai presus de toate cum de nu presimt in spate,la fereastra dinspre apus,prezente stranii,asa cum presimti o hiena?
Lumina lunii imi lumineaza fata..si se rasfrange incet,in josul patului-pare o piatra mare,alba si neteda...Si zbor...Revad bucata de seu...Ajung in dreptul ei si o imbratisez..cu toata inima...si ea ma contopeste,ma salveaza din starea in care urma sa ajung...Nu am renegat-o...Seul reprezenta de fapt bucuria de a trai in lume,fara un fundament precis,lizibil,de a te increde in oamenii si in puterea lor de a schimba ceva in tine,iubirea fara concret...anost...
Nesiguranta...Peretii camerei par mai grei si mai grei si mai adanci...mirosul pervers de putred,lumina zilei de ieri ma trezesc..Si adorm,din nou...Zambesc in somn...culoare bizara mi se infatiseaza in ochiul care transcede peste taramuri piedute in concretul sinistru si macabru al mortii..cavoul e linistit,e la locul lui,craniile desavarsesc peisajul dandu-i sonoritate perpetuanta in inima mea...si a ta...A ta?Tot eu...chiar eu...doar eu..eu insumi...
Ma trezesc...Aceeasi tulburatoare neliniste era cu mine...Imi zambeste...Dormisem...Mult si straniu...visasem ca imaginea din visul meu real,aceea a cavoului se stinsese...se pierduse...nu puteam accepta acest lucru...simtisem racoare...am visat si bucata inspaimantatoare de seu ce ma nelinisteste...
Ma uit la ceas...Ar fi extraordinar sa pot dormi mereu...toata noaptea si toata ziua si sa visez..
Merg apoi in fata oglinzii...rad...lumina lunii cade in josul patului...ascutit e totul...strang pumnul...se scurg picurii pe jos...si straniu din nou imi spun:"Mi-as dori sa fie noaptea sufletului meu....mereu"...
SI totul se repeta.....infinit...funebru personaj...pe scena vietii,a mortii...o pata in peisaj....

1 comentarii:

Anonim spunea...

De unde e citatul ala de la inceput? Cui apartine?

Trimiteți un comentariu